Înnobilarea și deprecierea sensurilor unor cuvinte în funcție de regimurile social-politice

          Dex online este o platformă extrem de utilă, care oferă defințiile cuvintelor din mai multe dicționare (DEX 2009, DEX 1998, DN 1986 etc.). Pe acest site am căutat definițiile date de-a lungul timpului unor termeni foarte sensibili, precum naționalism, internaționalism, patriotism, comunism, fascism, dictatură și Securitate (ca organ de stat). Definițiile respective subliniază sensurile cuvintelor într-o anumită lumină, pozitivă, negativă sau neutră, ceea ce mi s-a părut extrem de interesant. Dicționarele epocii reflectă oarecum fie percepția generală a populației asupra înțelesului cuvântului, fie încearcă să standardizeze o anumită imagine a noțiunii respective, prin impunere, în funcție și de interesele politice.

          De pildă, așa se întâmplă în privința naționalismului, din definițiile sale deducându-se că este bun în perioada interbelică (cf. Scriban 1939), foarte rău în prima parte a comunismului (DLRLC 1955-57), rău în ultima parte a comunismului (DN 1986) și neutru, cu oarece tendință pozitivă, în perioada contemporană (DEX 1998, 2009): 

• naționalism n. caracter propriu unei națiuni. sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) 
• naționalízm n. (d. național). Caracteru de a-țĭ ĭubi națiunea ta, patriotizm. sursa: Scriban (1939) 
• NAȚIONALÍSM s. n. (Uneori determinat de «burghez») Ideologie și politică reacționară care susține interesele burgheziei exploatatoare, prezentîndu-le ca interese ale întregii națiuni, cu scopul de a sparge unitatea de luptă a clasei muncitoare, instigînd la ură națională, la asuprirea altor națiuni sau a minorităților naționale. sursa: DLRLC (1955-1957) 
• NAȚIONALÍSM s. n. Doctrină politică bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor și aspirațiilor naționale. [Pr.: -ți-o] – Din fr. nationalisme. sursa: DEX '98 (1998) 
• NAȚIONALÍSM s. n. Ideologie și politică derivate din conceptul de națiune, care a contribuit în sec. XVIII-XX la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea națiunilor și statelor naționale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationalisme. sursa: DEX '09 (2009) 

Fig.1. Înnobilarea și deprecierea sensului cuvintelor naționalism, patriotism și internaționalism conform dicționarelor din epocă 

          Foarte interesantă este și dinamica termenului înrudit naționalismului, adică patriotism (fig.1), care nu a cunoscut deprecieri importante de sens în nici una dintre perioadele politice recente. Probabil că nealterarea sensului se explică prin faptul că patriotismul, care face referire la patrie, nu a fost atras în titulaturile mișcărilor politice și ideologice, spre deosebire de naționalism, care face referire la națiune și care a fost cooptat în numeroase denumiri, concepte, ideologii politice, mai moderate sau mai radicale (național-creștin, național-socialism ș.a.) 

          Internaționalismul, în schimb, a avut o evoluție inversă, în oglindă față de naționalism: în 1939 era perceput ca fiind foarte rău („de el se folosesc foarte mult jidanii în lupta lor pentru nimicirea patriilor”), în timpul comunismului e perceput ca fiind foarte bun, „îmbinând armonios interesele vitale generale ale oamenilor muncii din diferite țări...”, iar în perioada contemporană, definiția, chiar dacă este nepărtinitoare politic, prezintă totuși o noțiune cu alură ușor pozitivă, ca „solidaritate, colaborare, cooperare... în scopul sprijinului reciproc”. 

          Mai departe am căutat diferențele de percepție a doi termeni ce desemnează regimuri politice criminale: fascismul și comunismul. Am rămas foarte neplăcut surprins să citesc definițiile foarte neutre, chiar romantice și inofensive, date în perioada contemporană celei mai sângeroase ideologii politice din istoria lumii, comunismul, care a provocat genocid în toate țările unde a funcționat ca politică de stat, însumând un total de vreo 300 de milioane de morți (în URSS, China, Cambodgia, Germania de Est, România, Coreea de Nord etc.) În România se face vinovat pentru circa 2 milioane de morți... Ei bine, după 70 și ceva de ani de teroare comunistă în URSS și 40-50 de ani în alte state ale lumii, DEX 2009 prezintă această grotescă ideologie, materializată deci în regimuri politice teroriste, ca pe un banal și inofensiv „sistem social”, bazat pe o oarecare teorie/doctrină politică:

• COMUNÍSM s. n. 1. Sistem social, politic și economic constituit pe principiul abolirii proprietății private și al instaurării proprietății colective asupra mijloacelor de producție și de schimb. 2. Mișcare care dorește să implementeze acest sistem. 3. Ideologie care promovează acest sistem. – Din fr.communisme. sursa: DEX '09 (2009) 

          Nimic despre extremism, terorism de stat, totalitarism, materialismul dialectic și ateism militant, dictatură, radicalism, ură, „luptă de clasă”, brutalitate, lagăre, represiuni, regim criminal și genocid... O definiție prea îngustă și nerealistă. Nu reflectă realitatea. În schimb, același dicționar definește o altă doctrină politică extremistă în termeni ceva mai apropiați de realitate: 

• FASCÍSM s. n. Ideologie apărută în Europa după Primul Război Mondial, caracterizându-se prin naționalism extremist, misticism, violență, cultul forței, intoleranță față de alte partide, promovarea rasismului etc.; regim politic instaurat pe baza acestui curent. – Din it. fascismo, fr. fascisme. sursa: DEX '09 (2009) 

          Se pune întrebarea firească: de ce termenul comunism nu a cunoscut în perioada postdecembristă deprecierea de sens, absolut normală, ca reflexie a realității istorice? Simplu, pentru că România a fost condusă după ’90 tot de comuniști... 

          Să urmărim în fig.2 și evoluția termenului Securitate, pe care absolut toată lumea o percepea ca pe „organul sângeros și represiv al partidului”. Totuși dicționarele politicizate ale epocii o prezintă ca „organ de stat care veghează la siguranța internă a statului și a vieții cetățenilor și apără bunurile obștești împotriva uneltirilor dușmanilor de clasă” (DLRLC 1955-57). La fel de interesantă este și evoluția sensului cuvântului dictatură, prezentat în manieră neutră în perioada interbelică, deoarece nu apucase încă să-și manifeste prea fățiș exigențele criminale: 

• dictatură f. 1. demnitatea, autoritatea dictatorului; 2. fig. putere absolută. sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) 
• dictatúră f., pl. ĭ. (lat. dictatura). Demnitatea (autoritatea) de dictator. Fig. Putere absolută. sursa: Scriban (1939) 

          În perioada comunistă termenul cunoaște o ușoară ameliorare de sens, în contextul „dictaturii proletariatului”, urmând a și-l degrada după 1990 prin atragerea trăsăturilor „violență”, „arbitrară”. „forță”, „coerciție”: 

• DICTATÚRĂ, dictaturi, s. f. 1. (În Roma antică) Demnitatea, puterea, autoritatea exercitată de un dictator. 2. Instituție politică, putere de stat în care o persoană (sau un grup de persoane) este învestită cu autoritate nelimitată prin legi și adesea bazată pe violență. ♦ Dictatura proletariatului = concept din filozofia marxistă care preconiza exercitarea puterii de stat de către proletariat în perioada cuprinsă între revoluția socialistă și instaurarea societății socialiste. – Din fr. dictature, lat. dictatura. sursa: DEX '98 (1998) 
• DICTATÚRĂ, dictaturi, s. f. 1. (În Roma antică) Demnitatea, puterea, autoritatea exercitată de un dictator. 2. Regim politic în care întreaga putere este deținută de o persoană sau un grup de persoane, într-o manieră autoritară, arbitrară, recurgând la forță și coerciție. – Din fr. dictature, lat. dictatura. sursa: DEX '09 (2009) 

Fig.2. Înnobilarea și deprecierea sensului cuvintelor comunism, fascism, dictatură și Securitate conform dicționarelor din epocă 

          În concluzie, evoluția intensiunii termenilor poate fi radical influențată de jocurile politice iar noi nu trebuie să cădem în această capcană manipulatoare. Trebuie să utilizăm adevărata semnificație a termenilor, cu discernământ, pentru aceasta fiindu-ne absolut necesare cunoștințe etimologice elementare, dar și informații colaterale, de ordin istoric, geografic, cultural etc. Așa că, de pildă, dacă îmi iubesc țara și neamul, nu este o crimă a mă numi naționalist. Cei care îl folosesc peiorativ nu au ieșit deocamdată din comunism, gândesc ca niște comuniști... De asemenea, când spun „regim comunist”, mă refer la un „regim criminal și terorist”, nicidecum la o simplă chestie care ar avea legătură doar cu „abolirea proprietății private” și nimic mai mult... 

de Ionuț Tudose