03.02.2018

Ștreangul neamului meu dezunit


Țara mea de șerbi e gât,
priponit de șerpi cu ștreangul,
lepădând năduful cât
zboară bumerangul.

Lațu-i scârba graniță –
hâda hoanghină vârând,
cocoloș în raniță,
lacrimile, rând pe rând.

Nu văzurăți cum pe-afar’
urlă spasmic iar vreun nor?
Dup-al Învierii far
bâjbâie colindător.

Ce tristeți culegi tu, măi
copilandrule român?
Crești printre străini călăi,
cu trei atrii și-un plămân.

Oare te mai ocărâm,
tot oftând dureri de cap,
noi, nepoții lui Vechi-Râm!?
Țară! Sfântă Țară, ca un nap,
ca o ceapă centenară,
te horim pe caldarâm!

de Ionuț Tudose